Printre florile de Sakura, de la Kyoto la Tokio
DOINA MARINESCU
Japonia, un vis pe care l-am transformat în realitate, în primăvara aceasta! La sfârșitul lunii martie, am reușit în sfârșit să ajung cu un grup de prieteni în Țara Soarelui Răsare. Nu a contat nici că, din cauza izbucnirii războiului din Iran, drumul a fost mult mai lung. Cu gândul la sakura, cireșii înfloriți chiar în această perioadă, și la tot ce are această țară fascinantă de oferit, am îndurat drumul de aproape 3 zile cu 3 escale, deviat din cauza acestui conflict. Pe scurt, am făcut prima escală la Istanbul, unde am așteptat câteva ore și ne-am îmbarcat spre Guangzhou, China, unde am ajuns după 10 ore. După încă o escală de câteva ore, am plecat către Tokio, unde am dormit o noapte, după care, a doua zi după prânz, am ajuns la Osaka. Zborul inițial ar fi fost mult mai simplu: București–Doha, cu o escală scurtă, de circa 3 ore, și Doha–Osaka, operat de Qatar Airlines. Un drum de 20 de ore, în loc de 3 zile. M-am bucurat însă că am ajuns cu bine la destinație și, în ciuda oboselii inițiale, m-am bucurat și mai mult de tot ce am văzut.
Circuitul nostru a început în Kyoto, acolo unde am ajuns cu autocarul plecând din Osaka.
Am început cu sanctuarul șintoist Fushimi Inari Taisha, celebru pentru cele peste 10 000 de porți torii, de un portocaliu vibrant, unde ne-am amestecat printre ceilalți turiști pentru a admira templele, porțile, statuile, toate având în fundal frumoșii sakura. Kyoto are 17 obiective înscrise în Patrimoniul UNESCO, dintre care noi am vizitat palatul Nijo-jo UNESCO WH, fostă reședință a shogunului Tokugawa Ieyasu și a urmașilor săi. Piața Nishiki sau „Bucătăria din Kyoto”, cum mai este cunoscută, este o piață acoperită, lungă de aproximativ 400 de metri, situată în centrul orașului Kyoto. Aici am luat contact cu gastronomia locală și am încercat frigăruile de vită, nenumărate variante de sushi, precum și celebra băutură pe bază de matcha.
Am vizitat timp de două zile Kyoto, dar simt că aveam nevoie de mult mai mult la câte erau de văzut și simțit.
Am mai văzut templul Pavilionului de Aur Kinkaku-ji UNESCO WH, actualmente templu ZEN, templul Ryoanji UNESCO WH, tot templu budist Zen, renumit în special pentru grădina sa de piatră zen, considerată unul dintre cele mai rafinate exemple de design peisagistic japonez, și templul Kiyomizu-dera UNESCO WH, templul apei pure. În cartierul Gion am văzut câteva Maiko, ucenicele gheișelor, atât de grațioase și delicate în veștmintele lor de mătase din alte vremuri, cu coafuri sofisticate și podoabe deosebite. De aici mi-am cumpărat un frumos chimono, pe care abia aștept să îl pun în lumina reflectoarelor. Pe parcursul călătoriei noastre, deși am încercat și mâncăruri tradiționali de tot felul, ne-am oprit cel mai mult la vita Wagyu, foarte bine preparată peste tot pe unde am mâncat. Dacă ajungeți în Kyoto, vă recomand să faceți, din timp, rezervare la Gion Corner pentru a vedea un spectacol tradițional japonez.
Cu celebrul tren de mare viteză Shinkansen, am plecat din Kyoto spre Osaka, cu două opriri, în Uji și Nara, unde am vizitat alte temple faimoase. Am văzut templul Byodoin, care face parte din patrimoniul mondial UNESCO, loc sacru deosebit de frumos, construit în secolul al XI-lea, care ne-a impresionat prin arhitectura sa rafinată, dar și prin spiritul locului. Aici am participat la o ceremonie a ceaiului, cu prepararea ca la carte a ceaiului sencha matcha.
Templul Todaiji ne-a impresionat prin complexitatea sa, fiind cea mai mare clădire de lemn din lume care adăpostește cel mai mare Buddha de bronz din Japonia.
Dar, înainte de a vizita acest templu, ne-am bucurat să mângâiem câteva dintre cele peste 1 200 de căprioare din Parcul Nara. Ni s-a explicat că blândele animale, care se plimbau liniștite printre turiști, sunt mesageri sacri ai zeilor, conform tradiției Shinto. Mi s-a părut fascinant că aceste căprioare au învățat să se încline ușor atunci când cer hrană – un gest care reflectă cultura japoneză a respectului, pe care am văzut-o, de altfel, și la oamenii de aici. Aceste ființe pot fi hrănite de turiști, dar nu cu orice, ci doar cu biscuiți speciali – shika senbei –, care se pot cumpăra din parc contra sumei de 200 de yeni.
Am ajuns în Osaka seara și am fost fascinați de plasmele animate și colorate de pe clădirile din zona centrală, dar și de fetele pe care le-am văzut, cu pancarte, pe străzi, afișând tarife pentru a te acompania la o băutură. Aici am mâncat, nu o dată, ci de două ori, la un restaurant „All you can eat”. Cu 200 lei/ persoană am mâncat și am băut atât cât am putut, timp de 90 de minute, nenumărate feluri de carne de vită, dar și de sushi.
În următoarea zi am parcurs cei peste 300 km până la Hiroshima cu trenul Shinkansen în doar 1 oră și 40 de minute.
Orașul care a fost ras de pe fața pământului în 1945 de bomba nucleară este acum un loc verde, vibrant, un simbol al păcii. Aici am vizitat Muzeul și Parcul Memorial al Păcii din patrimoniul mondial cultural UNESCO, cu „domul bombei atomice”, locul în care a căzut bomba atomică, actualmente loc de reculegere. Recunosc că nu am putut să văd tot muzeul. După primele câteva minute, după ce am văzut simularea bombei și tot ce a provocat aceasta, am vrut să ies cât mai repede. După toate acestea, am mers cu feribotul spre Insula Miyajima, unul dintre cele mai frumoase 3 locuri din Japonia și care, de asemenea, este pe lista UNESCO. Am vizitat sanctuarul șintoist Itsukushima, cu faimoasa poartă Torii, care în timpul fluxului este inundată la bază, dând impresia că plutește pe apă. Și aici am văzut câteva căprioare, mesagerii sacri ai zeilor.
Pe parcursul călătoriei prin Japonia, ne-am întors în timp când am vizitat satul de munte Shirakawa-go, cu casele sale țărănești, vechi de 250 de ani, care seamănă cu niște mâini împreunate pentru rugăciune sau gassho, sat declarat obiectiv UNESCO din 1995. În Takayama, oraș cu puternică amprentă tradițională, am văzut zona veche, cu străzile sale din epoca Edo, care a dăinuit, grație negustorilor care trăiau aici, timp de aproape 300 de ani, din 1600 până în 1868.
În Kanazawa – „Orașul de aur”, am fost fermecați de Kenrokuen, una dintre cele mai frumoase trei grădini japoneze, făcută pe parcursul mai multor sute de ani.
Am aflat că Kenrokuen îmbină șase atribute esențiale pentru o grădină perfectă: un spațiu mare, care oferă intimitate, elemente create de om, antichitate, vederi panoramice și apă curgătoare. Numele localității se datorează artizanilor din vechime care lucrau exclusiv cu foiță de aur.
Tot aici am vizitat fascinați și Nagamachi, cartierul samurailor de la poalele vechiului castel Kanazawa, cu zidurile sale de lut, alei înguste și canale pitorești. În Piața Omicho, veche de 300 de ani, sunt peste 200 de tarabe și restaurante care vând pește, legume, fructe și alte delicatese locale cu care ne-am delectat și noi.
În Matsumoto, oraș situat la poalele Alpilor japonezi, am explorat Castelul Matsumoto – „Castelul Corb”, o construcție din era feudală, senzațională prin negrul zidurilor sale, impunătoare și misterioasă, unul dintre puținele castele originale ce au rezistat încă din era feudală. La ieșire am fost așteptați de câțiva samurai, care ne-au încântat cu costumele și armele lor. Cel mai mult m-a impresionat un evantai uriaș!
Spre Muntelui Fuji, simbolul Japoniei, am văzut peisaje superbe și sate tradiționale, printre care Oshino Hakkai, renumit pentru cele opt izvoare alimentate de apa pură a muntelui. Dincolo de plimbarea de vis în acest sătuc, aici ne-am delectat cu pește prăjit și fructe de sezon. Istoria și cultura muntelui ne-au fost dezvăluite într-un centru modern și interactiv, cu expoziții și proiecții.
Și cum nu se putea să venim în Japonia și să nu vedem și Tokio, am dedicat două zile și acestei mari metropole. Am văzut Ginza, cea mai cunoscută zonă de restaurante și de shopping, cu toate marile firme prezente, unde un metru pătrat poate să ajungă și la 500 000 de dolari, Koukyo Gaien, parcul din fața Palatului Imperial cu podul Nijubashi. Asakusa, cu Templul Senso-ji, unul dintre cele mai vechi și populare temple din Tokio, cu Nakamise, o zonă comercială din preajma templului, plină de magazine tradiționale cu prăjituri, evantaie, chimonouri, ne-au transportat în timp, în orașul de altădată. Nu puteam pleca din Japonia fără să facem câteva fotografii îmbrăcate în celebrele chimonouri, așa că am apelat la un centru de închirieri, unde am fost îmbrăcate și aranjate ca niște Maiko veritabile.
Am fost și într-o croazieră pe Râul Sumida, până la Odaiba, o insulă artificială din Golful Tokio, cu multe centre comerciale, restaurant, baruri și cafenele, unde ne-am bucurat de o cină la apusul soarelui în apele golfului. Nu puteam să ratăm Shibuya, cu uriașele ecrane din intersecție, unde am văzut și statuia celebrului câine Hachiko și ne-am amestecat printre pietonii care traversează simultan din toate părțile. Am urcat și pe terasa unui sky bar pentru a vedea mulțimea de oameni din această intersecție. Urban life!
Poate cel mai frumos loc pe care l-am văzut în excursia noastră a fost în Nikko, un loc fascinant care îmbină munți, lacuri, cascade, maimuțe sălbatice ce se scaldă în apele termale, drumuri montane și temple budiste și Shinto. Aici am văzut templul Tosho-gu, cel mai extravagant decorat din toată Japonia, unde am găsit celebrele maimuțe sculptate – nu văd, nu aud, nu vorbesc rău. Construit la începutul anilor 1600, templul include și mausoleul shogunului Tokugawa Ieyasu, fondatorul shogunatului Tokugawa. Rinno-ji, cel mai important templu budist din Nikko, fondat de călugărul Shodo Shonin, cel care a introdus budismul în Nikko, în secolul al VIII-lea, este și el foarte frumos, și la fel și Templul Shinto Futarasan, tot din secolul al VIII-lea. Situat la intrarea către templele din Nikko, unul dintre cele mai frumoase poduri din Japonia, Shinkyo, cu arcadele sale din lemn roșu, completează perfect peisajul de poveste.
Pentru copiii din noi, am ajuns și la Disneyland în Tokio, unde am intrat cu doar 50 euro de persoană.
Parcul nu este la fel de mare precum cel de la Paris, de exemplu, dar ne-a plăcut, cu atât mai mult cu cât a fost adaptat cumva culturii japoneze.
Deși este departe, Japonia e un loc care merită din plin vizitat măcar o dată în viață.
Dacă aș merge a doua oară, mi-ar plăcea să stăm mai mult și să ne putem bucura fără grabă de tot ce are această țară de oferit! Și nu, nu am prins niciun cutremur în cele două săptămâni petrecute acolo! Sayonara!
