Interviu Special
de Loredana Marin
Inevitabil, răspunsul prin care am primit acordul de a face acest interviu și această copertă pentru ediția nr. 15 Lace Magazine mi-a gâtuit vocea de emoție. Sunt oameni care m-au descurajat atunci când le-am povestit că îmi doresc mult această copertă. Mi-au spus că „Andreea Marin nu e pentru toată lumea” și iată cum, conform „crezului” Andreei Marin, „Nu există nu se poate!”, totul stă în a încerca.
Și pe repede înainte, cu promptitudine, am primit de la doamna Andreea Marin o lecție de profesionalism, delicatețe și modestie. Am privit-o pe Andreea Marin cu admirație încă de când eram de-o șchioapă, când cu sufletul la gură așteptam negreșit „evenimentul” săptămânii la noi în familie, evident, emisiunea Surprize, Surprize.
Gândindu-mă la acele momente, îmi dau seama că, dacă am vorbi despre „influenceri” adevărați, Andreea Marin este cu siguranță „pioniera influencingului adevărat în România”. Domnișoare sau doamne, femei simple de la țară sau femei nobile de la oraș, toate visau să se îmbrace precum Andreea Marin, să fie tunse ori coafate, să știe să vorbească, să zâmbească ori, de ce nu, să danseze precum Andreea Marin. Pentru că părea că Andreea Marin le putea face pe toate.
Vă mulțumim că ați acceptat să fiți coperta acestei ediții Lace Magazine. Ne onorează.
Stimată doamnă, chiar puteați/puteți să le faceți pe toate, așa cum aveam senzația noi, telespectatorii, când vă priveam din casele noastre? Dacă da, eterna întrebare! Care este secretul?
Vă mulțumesc pentru compliment. Poate sunt prea optimistă, dar am mare încredere că pot împlini mereu ce îmi propun, am încredere în mine însămi, sunt un neobosit căutător de soluții, creativitatea și logica au fost mereu de mare ajutor pentru mine. Sunt, în același timp, un om realist, nu îmi propun ceva ce știu clar că nu stă în puterea mea. Dar am îndrăznit mereu să visez destul de departe, cu gândul că, dacă împlinesc și numai jumătate din ce imaginez, tot bine sunt. Așa că secretul e să fii perseverent, să nu obosești să înveți și să speri, să îți dai silința cât poți de mult înainte de a spune că nu se poate. De aceea, mottoul meu este „nu există nu se poate!”
Ați debutat în televiziune la numai 18 ani (corectați-mă, dacă greșesc). Ați lucrat în studioul local al TVR Iași, iar, mai apoi, ați debutat pe ecranele televiziunii naționale. Emisiunea Țara lui Piticot, creată de dumneavoastră, a fost un succes și i-a cucerit și pe cei maturi, nu doar pe copii, iar apoi Știrile TVR au conturat o altă direcție pentru dumneavoastră. Cum s-au așezat astrele în ceea ce privește începuturile dumneavoastră? Acesta a fost visul dumneavoastră dintotdeauna, să fiți în lumina reflectoarelor, sau destinul a creionat acest drum ignorând, poate, planul inițial?
Nici gând! Eu eram pe drumul omului pasionat de matematică, de a deveni informatician, eram studentă deja la Iași la informatică atunci când întâmplarea a făcut să văd un afiș cu un concurs pentru un post de reporter la TVR Iași. Nici măcar nu mă pasiona televiziunea, dar m-au ambiționat colegele din camera mea de cămin studențesc, spunându-mi că nu are rost, că erau deja peste 200 de concurenți pentru un loc și n-ar fi mari șanse. Au știut cum să mă facă, așadar, să mă prezint la concurs și, după o săptămână de etape de trecut serioase, am fost anunțată că am fost admisă. De aici până la dragostea definitivă pentru munca TV a fost doar un pas. A început cunoașterea unei noi căi de a exprima ceea ce sunt și simt, mult mai captivantă decât alegerea de a-mi petrece viața făcând programare IT, o meserie bună, dar nu neapărat la fel de potrivită mie. Comunicarea directă, șansa de a face bine multor oameni, de a transmite idei și de a cunoaște oameni valoroși m-au cucerit.
Viața v-a fost pusă mereu sub lupă. Deși uneori ați încercat să vă țineți viața privată departe de ochii presei, uneori „v-au invadat” pur și simplu. Ați simțit vreodată că v-ați „săturat” de lumea aceasta?
Da, am avut astfel de momente, dar am făcut clar diferența între oameni, am înțeles că, atunci când ești pe calea cea bună, există și forțe care ți se opun și am ales să fiu mai puternică decât ele. A ajutat și că am o fire de justițiar, nu mă dau bătută ușor în fața piedicilor. Sunt logică, caut soluții și merg până-n pânzele albe pentru ideile în care cred. Așadar, am găsit calea corectă de a-mi croi propriul drum.
"Da, am avut astfel de momente, dar am făcut clar diferența între oameni, am înțeles că, atunci când ești pe calea cea bună, există și forțe care ți se opun și am ales să fiu mai puternică decât ele. A ajutat și că am o fire de justițiar, nu mă dau bătută ușor în fața piedicilor. Sunt logică, caut soluții și merg până-n pânzele albe pentru ideile în care cred. Așadar, am găsit calea corectă de a-mi croi propriul drum."
De-a lungul anilor, ați reușit să rămâneți în atenția publicului, indiferent ce direcție profesională ați avut. Ce credeți că ați oferit întotdeauna publicului, astfel încât a venit după dumneavoastră, dacă îmi permiteți exprimarea, oriunde ați mers?
Pentru mine, nu a fost un scop în sine să fiu mereu în vizorul multor oameni, aceasta a fost doar consecința muncii mele bine făcute, atât. Nu sunt înnebunită după ideea de a fi mereu văzută, în centrul atenției. Dimpotrivă. Dar munca mea, fiind făcută cu dăruire și atingând un nivel, a atras priviri, aplauze, dorința de a fi din ce în ce mai urmărită, așadar, lucrurile s-au legat în mod firesc. Nu m-am chinuit să devin persoana văzută, ci asta s-a întâmplat pentru că interesul pentru tot ce făceam a crescut treptat. Și curiozitatea publicului, a presei. Eram… altfel, am avut mereu un drum aparte, o atitudine diferită față de meserie și de viață și, cu siguranță, aceste detalii au atras atenția.
Uneori pare că oamenii sancționează ori pun la îndoială bunătatea și zâmbetul omniprezent. Oare de ce?
Asta spune ceva despre ei, nu despre mine. E ceva ce le lipsește lor și se simt mai bine arătând cu degetul către cei despre care nu își explică, de fapt, cum pot fi așa cum ei nu sunt. Dar nici nu își dau silința, doar sunt nemulțumiți de ce nu au și au alții. E alegerea fiecăruia. Sunt oameni și… oameni. Eu însă îmi văd mereu cu credință de drumul meu.
Cum s-au împăcat, de-a lungul anilor, cariera și familia? Cum ați reușit să-i transmiteți Violetei că, în contextul în care mama ei este una dintre cele mai cunoscute vedete din România, ea este totuși prioritatea nr. 1?
În primul rând, nu sunt altceva decât „mami” pentru fiica mea. Nici nu știa exact ce fac eu până nu a ajuns la școală, nu am vrut să crească văzând în mine mai mult decât pe mama, nu am vrut să simtă nicio presiune, am visat să se dezvolte frumos, să înflorească prin personalitatea sa. Și așa a fost. A aflat de la școală și m-a întrebat într-o zi dacă eu sunt „vedetă TV”. Și i-am spus că nu. Că meseria mea înseamnă să apar la TV, asta e altceva. Important este cum apari, ce faci concret, nu să apari doar. Și ce lași real în urma ta, prin munca ta. Echilibru perfect între familie și muncă nu există, cred că o știm cu toții, e greu să le împăcăm, important este să avem grijă să alternăm și să împăcăm ambele aspecte, astfel încât să nu lăsăm goluri prea mari.
Există vreun tribut pe care l-ați plătit televiziunii de-a lungul timpului?
Nu consider că am făcut mai mult decât să-mi clădesc și trăiesc pasiunea, alături de oameni. Am iubit această meserie din prima clipă și sunt și azi îndrăgostită de ceea ce fac. Și probabil se vede. Au fost și sacrificii, ani de zile și nopți la muncă, ani de învățare, fără timp de distracții, dar nu regret nimic, totul a însemnat un timp dedicat evoluției. Și îmi place că am clădit totul în mod sănătos.
Ce părere aveți despre trendul momentului (el ține de câțiva ani, de fapt), influencingul? Multe vedete aleg să promoveze în online o mulțime de produse sau de servicii. Cum ați abordat dumneavoastră acest aspect? Știu că vă „împrumutați” imaginea în campanii comerciale de acest gen. Cât este de riguroasă selecția? De ce țineți cont atunci când promovați un anumit serviciu/produs?
Eu nu împrumut imaginea, ci creez eu însămi campanii sau fac parteneriate, dar doar în zonele în care simt o reală apropiere între mine și branduri serioase, de încredere, produse sau servicii pe care nu le recomand decât dacă eu însămi le prețuiesc. Nu sunt superficială, nu mint ca să vând, am niște principii de lucru foarte clare și solide. De aici, de fapt, și credibilitatea. Dacă Andreea spune ceva, recomandă ceva, e vorba despre încrederea că nu spune și nu recomandă orice și fără acoperire în fapte.
Care este cea mai de preț calitate umană fără de care nu putem reuși în viață?
Omenia. Generozitatea. Nu văd drept o reușită o viață în care doar interesul dictează calea. E o viață searbădă, după părerea mea, dacă este așa.
Mă întrebam, având în vedere faptul că ați avut ocazia de a cunoaște mulți oameni de valoare, există cineva care v-a influențat drumul? O întâlnire covârșitoare care v-a schimbat percepția asupra vieții? Ați avut vreun model după care v-ați ghidat?
Întâlnirea cu regizorul român cu o experiență recunoscută, Valeriu Lazarov, părintele marilor formate de televiziune la nivel mondial transformate în mari succese, mi-a schimbat viziunea, m- a învățat ce înseamnă profesionalismul la un alt nivel, a fost calea mea către maturizarea profesională. Călătoriile în Spania, unde el era denumit Regele Televiziunii, au fost adevărate antrenamente pe care nu aș fi avut de unde să le captez aici. Am învățat enorm și am devenit un producător bun datorită lui, nu doar un om de televiziune care arată și vorbește bine în fața camerei.
Unde vă întoarceți întotdeauna atunci când simțiți că vă pierdeți direcția?
În mine însămi. Și la credință, care e sămânța mea de bine. La rădăcini și la Dumnezeu, așadar.
Care a fost momentul în care v-ați ridicat privirea spre cer și ați spus în gând „da, mamă, am reușit”?
De exemplu, când am atins cerul cu mâna, de pe cel mai înalt vârf al Africii. O experiență unică pentru viața mea, după un mare efort, de neuitat. Dar și când mi-am ținut pentru prima dată fiica în brațe, când abia venise pe lume. Și profesional, am simțit asta de multe ori, dar fără a avea infatuare, m-am bucurat în interiorul meu pentru reușite și m-au motivat să merg mai departe, atât.
Ce învață omul prea târziu?
Cât de mult contează sănătatea, înainte de toate, moderația, echilibrul și bunul-simț.
Cei mai mulți oameni își protejează spațiul personal în care locuiesc. Dumneavoastră, în schimb, ați ales ca în proximitatea acestuia să clădiți Creative Hub Voice & Visibility, un spațiu destinat muncii. Care este scopul acestui hub și de ce ați ales să îl creați... acasă?
A fost doar o ocazie de a salva timp și de a clădi ceva minunat, chiar lângă casa mea. Drumurile de acasă spre studiourile de filmări îmi ocupau mult timp, era dificil, ore în șir pe drumuri. Acum am propriile studiouri utilate modern, fac producție pentru mine, pentru alți oameni care își conturează imaginea cu ajutorul nostru și pentru companii, am spațiul meu de evenimente, totul este la nivel înalt ca design, pregătire tehnică, rezultate. Iubesc să fac totul organizat și într-o atmosferă plăcută.
Ce proiecte pregătiți în următoarele luni? Am văzut că sunteți realmente peste tot!
De la începutul anului până acum, am bătut pământul în lung și în lat, Asia, Europa, America… puzderie de evenimente găzduite în toate colțurile țării și ale lumii, în paralel evenimente organizate în propriul hub creativ, adică la Creative Hub Voice&Visibility, producție de podcasturi în studiourile noastre, filmări de alte tipuri, transmisiuni live, ședințe foto profesionale pentru clienții noștri, creație de concepte și de campanii, apoi munca pentru gala anuală concept propriu, Gala „Nu există nu se poate!”… E foarte frumoasă munca aceasta, recunosc. Iubesc să comunic, să-mi pun imaginația la lucru, să cunosc oameni valoroși, să clădim împreună pentru o lume mai bună. Există și partea neplăcută a lumii în care trăim, dar încerc să transform întunericul în lumină și în astfel de situații, astfel am ajuns să mă implic direct în campania antidrog sau în cea care luptă împotriva fraudelor online care au invadat viețile multor oameni. Am de lucru mult, iubesc ceea ce fac, dar sunt foarte dedicată și fiicei mele, care are nevoie de mine în acest an dificil pentru ea, tocmai a terminat liceul, așteptăm bacalaureatul, este admisă deja la una dintre cele mai bune universități din lume ca studentă la drept… dar îi seamănă mamei ei, nu se oprește din muncă și învățare și o susțin cu toată inima!
