Interviu Special
de Loredana Marin
Oamenii îl cunosc în general de la TV. E considerat de mulți „omul negru” atunci când comentează ținute sau trenduri. E omul care a presărat cu strălucire peste București organizând cele mai multe evenimente de fashion în oraș, cu o constanță nemțească.
A ajuns oarecum întâmplător să lucreze în industria modei. Deși începuturile nu-l duceau cu gândul la o carieră în fashion, a făcut liceul de arhitectură, a fost dintotdeauna un mare iubitor de geometrie descriptivă, studiind, de asemenea, și direcția exotică de diplomație din cadrul facultății de drept internațional. Destinul l-a dus la un moment dat către presă. A lansat astfel o serie de cotidiene la „vremea lor”, a făcut radio și își amintește cu plăcere de un proiect drag, de la început de drum, Radio Tinerama, un radio gândit cu o grilă complexă de programe la începutul anilor ’90.
A ajuns oarecum întâmplător să lucreze în industria modei. Deși începuturile nu-l duceau cu gândul la o carieră în fashion, a făcut liceul de arhitectură, a fost dintotdeauna un mare iubitor de geometrie descriptivă, studiind, de asemenea, și direcția exotică de diplomație din cadrul facultății de drept internațional. Destinul l-a dus la un moment dat către presă. A lansat astfel o serie de cotidiene la „vremea lor”, a făcut radio și își amintește cu plăcere de un proiect drag, de la început de drum, Radio Tinerama, un radio gândit cu o grilă complexă de programe la începutul anilor ’90.
Spuneți-mi, vă rog, ce zonă nu acoperea acest radio?
El nu acoperea zona de fashion și mi-am dorit, astfel, să fac un experiment, având în vedere că moda este percepută ca o artă vizuală. A fost o mare provocare să o transpun „auditiv”. Și așa s-a născut prima emisiune de modă din istoria României, la radio, Fascinația modei.
Asta când se întâmpla?
Nu a fost lucru ușor, pentru că, în perioada respectivă, nu aveam acces la informație free. Am călătorit însă foarte mult, am fost prezent 20 de ani la show-urile de fashion din afară, am investit sute de mii de euro în reviste, cataloage și m-am apucat să studiez designeri, campanii, parfumerie.
Deci totul autodidact.
Total. Așa cum spuneam, nu exista nimic în România. Cristi, spre exemplu, s-a apucat de fotografie. La vremea respectivă, această industrie era sinonimă cu numele meu, al lui Adrian Oianu, Cristian Crisbășan, Zina Dumitrescu, Cătălin Botezatu, Dana Săvuică, Eugenia Enciu, Liviu Ionescu și Cătălin Dumitrescu. A existat atunci un grup de modele, care, ulterior, s-au dus și pe zona de fashion. Eu, alături de Cristian și de Oianu, am încercat să mergem pe o modă clean, smart. Experimentam noi direcții. A fost greu la început, dar a funcționat bine. Apoi, Cristi s-a retras și s-a apucat între timp de fotografie, iar Oianu a plecat în Statele Unite. Și, cumva, am rămas doar eu și ceilalți. După aceea au început să mai apară reviste de specialitate cu rubricile aferente.
Vorbim și despre pagina „Bine îmbrăcat”?
„Stil și femină”. Am fost senior editor la Curentul și reiterez faptul că a fost un ziar revoluționar la noi, ca tipar, ca scriere. Era făcut după USA Today. Aveam acele două pagini despre care v-am povestit la început, pe care le scriam. Eram perceput ca fiind un jurnalist foarte dur.
Asta era și percepția de la televizor, că sunteți un jurnalist dur.
Da, dur în sensul că eram foarte sincer, foarte direct, atent la orice eroare. Nu pot să nu-mi amintesc de anumite lansări de produse (spre exemplu, vestita lansare a parfumului J de Janine). Recunosc, la conferințe aveam o mare plăcere să îi las pe toți să pună întrebări și, la sfârșit, eu interveneam spunând: „Mai am și eu niște întrebări”. Și atunci începea, de fapt, conferința de presă. Erau cele mai dure întrebări.
Această atitudine v-a creat antipatii?
Da, evident. Spre exemplu, am intrat, la un moment dat, în conflict cu organizatorii Bucharest Fashion Week. M-au scos din sală cu bodyguarzii. Au existat și amenințări serioase, la vremea respectivă, doar că aveam norocul de a fi protejat de media, Antena 1 și Evenimentul zilei.
Apropo de festivalurile de modă și de Bucharest Fashion Week. Mai există în momentul acesta un festival de modă serios, care să fie o semnătură a noastră ca țară? Un festival la care să vină oameni de afară, un festival la care să se lanseze cu adevărat designeri?
Sunt câteva, dar nu neapărat de tipul acesta. Există un festival la Iași, care se numește Iași Fashion Week. Am reușit să îi conving să îl redenumească Romania Fashion Week, eu organizând 12 ediții din 14. Se organiza la Iași, cu niște corecții foarte interesante.
Sunt câteva, dar nu neapărat de tipul acesta. Există un festival la Iași, care se numește Iași Fashion Week. Am reușit să îi conving să îl redenumească Romania Fashion Week, eu organizând 12 ediții din 14. Se organiza la Iași, cu niște corecții foarte interesante.
Iar acum, din informațiile pe care le am, știu că se relansează în toamnă, în octombrie, Bucharest Fashion Week, organizat de echipa Roxanei Voloșeniuc de la ELLE. Este posibil să fac și eu un show în calitate de invitat, pe lângă festival.
Faceți evenimente de modă constant. Nu v-ați gândit totuși la un festival, să îl creionați de la zero?
Nu. O singură dată am avut un proiect mare de festival, de 50 000 de euro, la Brașov. Am organizat Romanian Fashion Week și am ratat două ediții. În rest, făceam festivalul de la Iași. Nu simțeam nevoia de a face altceva. Acum pun accent pe evenimentele mele. Iată, tocmai a fost Gala Avanpremiere, la a 24-a ediție.
Care este conceptul acestor evenimente?
Fiecare are alt concept. Mi-am asumat toate modalitățile pentru a face show-uri de fashion complexe.
Gala Avanpremiere se organizează de cinci ani, reprezintă un best of al anului respectiv, un festival în toată regula, cu workshopuri, lansări de carte etc.
Un alt eveniment drag mie, Soirées de la Mode, care e deja la a 36-a ediție. Acum pregătim ediția de toamnă, pe 28 noiembrie, sub conceptul „București 565”. Pentru că Bucureștiul împlinește 565 de ani de la atestarea lui, le-am expus designerilor abordarea acestei tematici sub toate aspectele. De la medieval la interbelic, la prezent, la futurism. Ce vor ei. Sunt evenimente deosebite cu muzică live, locații speciale.
Cât despre cel de-al treilea eveniment organizat de mine, Fashion Moments, el reprezintă un show de stilism complex, pe care îl gândesc eu, amestecând designeri. Ei au câte o temă pe care o dezvoltă în direcția conceptului. Ultimele teme au fost Universul Salvador Dalí, dar și Mircea Eliade.
Toate show-urile au o puternică legătură cu arta, literatura, zona culturală. Încercați un fel de educație prin asta?
Nu aș putea spune. Doar le dau un sens. Știi că, și în zona de advertising, cel mai important lucru, atunci când faci un eveniment, este să îi dai un sens. Vorbim despre orice fel de eveniment, de la petrecere la cel mai mare festival. Nu îl faci doar pentru că îți vine ție să îl faci, ci trebuie să aibă o motivație. Și toate acestea au avut motivație. Când a murit Thierry Mugler, am considerat că trebuie să fac ceva în memoria lui, așa și cu Răzvan Ciobanu.
Țin să punctez prin evenimentele mele aniversări importante în fashion, designeri mari, ca un manifest pentru a nu uita. Spre exemplu, Valentino – 90 de ani, Armani – 90 de ani sau Jean Paul Gaulitere, la 70 de ani și 50 de ani de creație.
Au existat și concepte legate de personalități istorice cum ar fi Regina Maria sau Maria Tănase.
Cum vedeți noua generație de designeri?
Interesantă. Încep să se maturizeze și din punct de vedere al strategiei de dezvoltare a brandului. De obicei, la școală li se insuflă, ca pictorilor, o zonă aproape artistică. Nu este neapărat un lucru bun, căci ei se izbesc apoi de lumea reală, cu probleme reale materializate în birocrație, contabilitate, furnizori, parteneriate, marketing ori PR. strategii de Deci nu e suficientă latura artistică și existența brandului. Ei trebuie să fie pregătiți să facă față tuturor problemelor, inclusiv celor de management. Eu asta încerc să le insuflu când am contact cu noua generație. Spre exemplu, asta am făcut când am fost invitat timp de doi ani și jumătate să țin seminare ample la Academia de Artă din Cluj, care, în opinia mea, este cea mai bună din zona de fashion.
Aici aș aminti și despre un mare proiect al meu pe zona de „educație” în fashion, se cheamă Una Moda Group. L-am ținut la Academia din București, la UNArte, cu doamna Ioana Avram, și a fost extrem de interesant. I-am scos pe studenți din zona lor de confort punându-i să lucreze colecții pentru cel mai important festival din momentul acela, cel de la Iași. Și am lucrat organizat pe echipe, fiecare cu sarcinile sale. Unul singur făcea grafica, unul singur făcea layout-urile de presă, unul singur făcea research-ul, unul singur făcea moodboard-ul.
Și a funcționat?
Perfect. Au fost vreo trei generații, iar colecțiile lor au fost de departe printre primele trei de la festivaluri care strângeau cei mai buni designeri din țară.
Comunicați foarte mult pe social media și, personal, am analizat conținutul dumneavoastră de-a lungul timpului. Pare că nu aveți o strategie. Sunt anumiți comunicatori, și vorbesc aici despre persoane publice în special, care comunică doar anumite lucruri, bine programate pe ore, pe zile și așa mai departe. Eu am văzut foarte mult „frumos” la dumneavoastră pe pagină.
Nu am o strategie, pentru că e pură comunicare. Nu fac comunicare cu un sens. Singurul sens este zona pozitivă pentru ceilalți sau zona dramatică, tot ce ține de frumos, de zona estetică, fashion, beauty, evenimente. Există o bucurie în a le împărtăși celorlalți. Mulți nu au acces la sursele mele, să zicem, iar mie mi se pare f iresc să le dau mai departe.
O experiență inedită în cariera dumneavoastră?
Cea mai interesantă experiență a fost când am trecut în partea cealaltă a modei. De la jurnalism dur și direct, am intrat în echipa Tina R.
Mai există Tina R?
Da, există. Am început în 1999, o perioadă care pare ireală acum. Eram la faza în care mergeam cu hăinuțe în pungă, la magazin. Am pornit construcția acestui brand de la zero și a ajuns cel mai mare fenomen din moda românească. Aveam cea mai mare rețea de magazine și vă mărturisesc că am testat toate elementele de fashion care erau imaginabile în momentul acela. Advertoriale, editoriale, advertising, implementări de produse, video, televiziune. Tot ce îți puteai imagina că se poate face pe zona de fashion am făcut. Între 1999 și 2007 am stăpânit total piața.
În ceea ce privește această schimbare de direcție, mărturisesc că mă așteptam ca în momentul în care plec în partea cealaltă, de la jurnalism la designeri, să f iu atacat de media. Nu a avut nimeni nici măcar un atac. Tocmai pentru că eram foarte corect, foarte sincer, foarte justificat.
Cum vi se pare că se îmbracă femeile din România și cât de mult le ajută sau nu le ajută, le face rău „influencingul”, această lume poleită unde sunt atât de multe fete care vorbesc despre modă fără să aibă vreun background?
Nu faptul că nu au background este cea mai mare problemă. Problema este că, la rândul lor, aceste „influencerițe” copiază sisteme de afară, nu întotdeauna cele mai deștepte. În plus, aceste domnișoare nu au cultură, nu au o educație în zona estetică, nu au o pregătire, nu studiază elemente de cromatică, pictură, muzică, toate domeniile care te pot ajuta să ai, la un moment dat, un cuvânt de spus în această industrie. Sfaturile lor sunt copiate, de cele mai multe ori, sau sunt spontane, nejustificate, iar rezultatele sunt pe măsură.
De ce am senzația că generația părinților noștri, femeile, mamele noastre erau mult mai atente la cum se îmbrăcau, la cum ieșeau pe stradă?
Cred că era mult mai greu, conta foarte mult și părerea lumii, mai mult decât acum. În perioada interbelică, ele căutau, explorau, era fenomenul care se întâmplă acum în Republica Moldova, femeile sunt mult mai atente la cum arată, la cum sunt în raport cu societatea. Acum ai toate libertățile, ai posibilitatea de a o lua pe orice drum, drept pentru care ai șanse 8 din 10 să o dai în bară. Pare că ai libertate, dar neavând repere e egal cu zero. Sunt sute de influenceri care nu valorează nimic și, dacă îi iei la puricat, au niște goluri nesfârșite.
Ce te învață participarea la marile show-uri de modă internaționale?
Totul. În primul rând, să vezi cum e în realitate tot ce visezi în imaginar. Și realizezi că tot ce crezi tu că știi nu are nicio treabă cu realitatea din „teren”. Aceste participări te educă să înțelegi politici de imagine, politici de muzică. Eu mergeam și la repetiții, vedeam raportul designerului cu art directorul, raportul art directorului cu modelul, al designerului cu modelul, cu echipele de make-up, echipele de hair, directorul de sunet, directorul de imagine, fotografii, video. Lucruri fundamentale.
Întorcându-mă la influencing... Avem în momentul acesta un influencer de modă adevărat?
Nu. În sine, există foarte multă informație. Te poți îmbrăca bine doar informându-te bine. Și există informație gratis. Poți să urmărești rapoartele. De exemplu, Best Trends în Vogue, Elle France, Cosmopolitan. Și, de acolo, ți le poți suprapune și poți să selectezi. Asta e ecuația unei garderobe. Țin de ceva timp un curs de stilism la Dalles Go și chiar le povesteam cursanților că au marele noroc al uriașei cantități de informație, gratis. Adică ceea ce nu exista înainte.
Ce părere aveți despre ia românească și scandalul recent în care a fost implicată? Credeți că oamenii, românii, majoritatea acționează superficial, necunoscând ce înseamnă moda în ansamblu și ideea de a te inspira? Acționează dintr-un naționalism exagerat și fără fundament?
Nu, sunt două chestiuni. Îmi este cunoscut procesul de realizare a unei colecții. Echipa care se ocupă de mood board-uri își stabilește câteva ținte, astfel iau imagini din Africa, din România și le propun designerilor. Ei nu știu concret de unde au luat fiecare imagine, nu-i interesează. Lucrurile sunt însă serioase, dacă tu, ca țară, ai un element grafic intrat în Patrimoniul UNESCO sau protejat din punct de vedere legal, internațional. Ar trebui să poți, teoretic, să îi dai în judecată, dar pe baza a ce? Pentru că este limpede, orice brand neasigurat din punct de vedere legal nu poate fi protejat cu adevărat.
Se intersectează pasiunea pe care o aveți pentru SF cu moda?
Da, se intersectează. În sensul că SF-ul e o formă de libertate fără limite și, pentru că are la bază o componentă științifică, îți dă o rigoare care este esențială în zona aceasta. În modă, rigoarea este despre creație și proporție.
Da, se intersectează. În sensul că SF-ul e o formă de libertate fără limite și, pentru că are la bază o componentă științifică, îți dă o rigoare care este esențială în zona aceasta. În modă, rigoarea este despre creație și proporție.
Respectul, de obicei, e o formulă principială. De obicei, închei fraza cu el sau este răspunsul la mesaje. Mi se pare emblematic ce se întâmplă acolo. Sau „mă înclin”. E mai nouă. Mi se pare foarte elegantă. E o formulă din perioada interbelică. Respectul înseamnă că am o considerație pozitivă față de imaginea, fraza, poziția persoanei respective. Și mi se pare că respectul este unul dintre elementele fundamentale în tot ce înseamnă un raport corect cu un interlocutor. Că e un interlocutor de natură estetică sau că e un interlocutor în zona ideilor, un apropiat, un prieten. Înseamnă foarte multe.
Domeniul în care activați, evenimentele, de exemplu, presupune foarte mult timp, foarte multă încărcătură. Apariția fetiței dumneavoastră v-a schimbat cumva abordarea în fața jobului?
Niciodată. Dimpotrivă. Am făcut show-uri cu ea când avea patru luni. Îmi stătea pe mână și făceam repetiții. A fost 49 la Paris când avea opt luni. După aceea, la un an și 2 luni a mers la show-uri. Îmi amintesc de un proiect uriaș unde am fost cu ea, cel mai lung podium făcut vreodată în România, la Timișoara. Era un backstage foarte mic, cu 80 de oameni într-un spațiu foarte mic, iar eu stăteam la intrare cu ea pe mână. E obișnuită. Vine la repetiții, se joacă cu modelele. Eu nu sunt genul de părinte care să încerce să o îndrepte către vreo zonă. Până la urmă, rolul unui părinte este să simtă elementele care îl definesc pe cel mic și să-l ajute să se descopere.
O să închei cu o referire la evenimentul unde ne-am întâlnit recent, la evenimentul dedicat femeilor bolnave de cancer. Deși sunteți foarte ocupat, spuneți „da” evenimentelor caritabile, ce aduc un plus de bine, chiar dacă acestea nu sunt remunerate.
Aceste evenimente sociale nu au fost niciodată remunerate și niciodată nu am solicitat asta. Tocmai în asta constă sprijinul meu: vin și îmi pun în joc know how-ul, imaginea, prin desfășurarea unor activități profesionale, pentru care în mod f iresc sunt remunerat. Îmi place să cred că ofer și un sprijin moral și un sprijin estetic. Dacă tot sunt acolo, încerc să dau cât de multă valoare pot evenimentelor respective. Sunt cele mai grele show uri, pentru că vorbim despre oameni în suferință sau cu situații delicate.
