Pamela Rațiu – Roussos sau drumul dintre Beverly Hills și România
Participarea la Masterclass-ul de Jurnalism organizat anual de Fundația Rațiu a fost un prilej de a mă revedea cu o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, o femeie de poveste, o vedetă care a ales România. Pamela Rațiu- Roussos este o femeie superbă care a ales România, deși dea lungul vieții a cunoscut vedete de top ale lumii. Pamela s-a născut la Los Angeles, ia visul său din copilărie era să devină artistă. A studiat violoncelul, l-a avut coleg la cursurile de actorie pe celebrul Robert de Niro, a lucrat ca model și a fost căsătorită cu o voce de legendă- Demis Roussos.
Cum a ajuns din Beverly Hills la Turda? Răspunsul este demn de adevărate telenovele.
A venit în România decisă să stea cel mult doi ani, cât să pună pe picioare o mică afacere. Dar ca în basme, americanca umblată prin lume, care trăise în Beverly Hills, în New York și Londra, s-a îndrăgostit fulger de Bucureștiul anilor 2000. L-a cunoscut pe fiul cel mic al politicianului Ion Rațiu, Indrei, iar după căsătorie s-a mutat la Turda, în inima Transilvaniei. Patronează Fundația Rațiu și are grijă de Casa Rațiu, un loc în care se practică un turism de cinci stele. Plină de energie, Pamela pune umărul la dezvoltarea micului oraș transilvănean și se implică activ în proiectele celor doi fii ai lui Ion Rațiu: Indrei si Nicolae. Acum pentru Pamela „acasă” este la Turda, unde contribuie la dezvoltarea comunității prin Centrul Rațiu pentru Democrație. Acceptat imediat să acorde un interviu pentru Lace Magazine.
Cine este Pamela Rațiu și de ce România? Dintre toate țările lumii ați ales tara noastră. De ce? De când sunteți aici?
România este fascinantă. Sunt aici de peste 20 de ani și încă descopăr lucruri noi despre voi. Aici este acum casa mea, pentru că eu, la Turda, mă simt acasă. Când sunt plecată la New York sau la Londra, abia aștept să mă întorc. Aici e acasă, nu pot să explic altfel. E foarte mult acasă.
Am venit în România în 2001, la București. Niste prieteni din Grecia m-au rugat să vin aici pentru agenția lor de turism. Lucrau cu marile companii din România și voiau pe cineva care să le găsească vacanțe ideale șefilor cei mari, din multinaționale, și soțiilor lor. Erau pe atunci două ziare de limbă engleză în București, care, cum apărea vreun străin remarcabil, făceau un interviu. Dacă aflam că noilor veniți le place să joace golf, le găseam condiții să joace golf în România! La acel moment, era o mare problemă cu infrastructura. Nu erau atâtea zboruri interne, cei mai mulți dintre șefii de companii voiau să meargă doar la Sinaia sau Brașov! Am început să organizez seri cu cine în pădurile României, ceea ce mi se părea, atunci, ceva foarte original.
Apoi am început să închiriez spații deosebite: la Palatul Enescu, pe Calea Victoriei, organizam serate. Aduceam artiști foarte buni și ieșeau niște evenimente absolut speciale.
– Și cum ați ajuns la Turda și în familia Rațiu? Mai ales că au trecut de mult cei …doi ani!
Eram de ceva timp la București când i-am cunoscut pe frații Rațiu. Iubeam mult Bucureștiul, înainte de a mă îndrăgosti de Turda și de Transilvania. România are un standard foarte ridicat în arte, în știință, în multe domenii, iar pentru expați, oferă o viață de vis. Un prieten mi l-a prezentat pe Nicolae Rațiu și am început să colaborez cu Asociația „Pro Patrimonio”, unde el activa. Astfel l-am cunoscut pe fratele său, Indrei, care tocmai ce se întorsese din Statele Unite. M-am întâlnit într-o seară cu Indrei la un concert la Ateneu, iar de atunci am început să ieșim împreună. La un moment dat, Indrei se pregătea să lanseze „Centrul Rațiu pentru Democrație” și demarase renovarea Casei Rațiu. M-a rugat să pregătesc pentru primarul de atunci al Turzii o analiză despre potențialul turistic al orașului. Am venit la Turda, am cercetat zona. Mi s-a prut interesant faptul că la Turda se aflau atâtea biserici ale diferitelor culte. Am descoperit că în Occident erau grupuri interesate să facă turul bisericilor din zonele pe care le vizitau. Era o piață de care Turda putea profita. Dar nu asta i-a atras atenția primarului, ci ideea mea de a face la Turda un festival agricol.
Am început cu acest festival, care s-a transformat într-un veritabil festival cultural și gastronomic. Evenimentul a avut un succes uriaș, a adus multă mândrie Turzii, a mobilizat întreg orașul. Dacă am fi reușit să îl continuăm, azi ar fi ajuns la nivel de elită internațională. Dar am început colaborarea cu celebra „London School of Economics” și am simțit că nu ne puteam concentra pe mai multe direcții. Nu poți să faci și festival agricol, și conferințe despre democrație. Iar ce facem acum ni se pare mult mai relevant…
Organizați permanent evenimente extrem de rafinate. Care e secretul unui gazde bune? Obosiți vreodată?
Importantă este onestitatea. În plus, trebuie să știi să îl asculți pe celălalt. „Casa Rațiu” nu e despre mine, nu este despre Indrei, nu este despre Nicolae. Locul acesta este centrul de întâlnire a unor minți frumoase. Oameni minunați vin aici, iar noi ne dăm silința să facem din acest loc o a doua casă pentru toți cei care ne trec pragul.
Am botezat camere după câțiva dintre cei mai proeminenți vizitatori de-ai noștri, iar asta e ceva ce nu li s-a mai întâmplat nicăieri. Le servim mâncărurile lor preferate. Avem personalități la noi tot timpul, vin și pleacă. Avem personalități care ne vizitează permanent. Oameni care preferă să stea la Turda, deși Clujul este la doar doi pași!
Ați crescut în Beverly Hills, în epoca romantică a Americii. Cum a fost drumul din America în România?
În Beverly Hills am locuit alături de faimosul pianist Valentino Liberace, faimosul pianist. La câteva case stătea actorul Gene Kelly. Așa a fost începutul meu. Dar, părinții mei au divorțat când eram foarte mică. Iar acest lucru afectează un copil, indiferent de vârstă. Apoi ne-am mutat în Missouri, iar de acolo am ajuns în Florida. Am crescut printre adulți și eram o singuratică, o introvertită. Eram înaltă, slabă, cu pistrui, cu un păr foarte creț. Nu mă puteam bronza, iar toată lumea în jurul meu era bronzată. Am studiat să fiu violonistă. Am avut ceva succes, dar cu siguranță nu aș fi ajuns ca Alexandru Tomescu. Iubeam muzica, dar voiam să fiu actriță și am studiat cu Stella Adler. Am fost colegă de clasă cu Robert de Niro. Cred că sunt un om norocos, pentru că întotdeauna am fost în locul potrivit la momentul potrivit. Nu am ajuns actriță, dar am învățat să mă simt bine în locul în care mă aflu, așa cum se întâmplă acum, la Turda.
Sunteți legată de două nume mari: Roussos și Rațiu. Nu vă e greu? V-ați dori vreodată să fiți doar... Pamela?
Sunt cine sunt și atât. Îmi lipsesc, probabil, multe, dar am foarte mare încredere în mine. Nu cred în faimă, pentru că faima este periculoasă. Când ajungi celebru, îți vinzi o parte din suflet. Nu am fost prea fericită de lucrurile care i s-au întâmplat lui Demis Roussos din cauza celebrității sale, deci nu sunt o mare fană a celebrității. Pentru mine, Demis era „Papa”, eu pentru el eram „Mumsy”, am fost probabil una dintre puținele femei care l-a tratat ca pe un prieten, nu ca pe superstarul care era. Cât despre numele de Rațiu, am un respect deosebit pentru toți cei din familie și pentru tot ce au făcut, dar mă gândesc mai mult la ce am eu de făcut, ca să duc misiunea mai departe.
De ce iubiți atât de mult conceptul de democrație?
Am fost luată ostatică în Beiruit de către teroriști şiiţi, dintr-un avion deturnat de Hezbolah. Cinci zile am stat captivi dar nu i-am urât pe cei care ne-au răpit, voiam să-i ascult, să știu care le este povestea. Cred că au nevoie de mai multă democrație și din nou pun accentul pe importanța tinerilor, pentru că ei vor reuși să schimbe lumea. Trebuie să înțelegi de ce gândesc așa, cum au ajuns în această situație. De la acel incident am învățat să iubesc tot ce înseamnă democrația și libertatea de gândire.
Sunteți un munte de energie. Cum reușiți? Este un stil de viață? V-a ajutat în vreun fel activitatea de top-model?
Am foarte multă energie pentru cei 75 de ani ai mei. Dar așa suntem noi americanii: oameni extrem de muncitori. Am avut succes ca top model, nu pentru că eram foarte frumoasă, ci pentru că eram dedicată si muncitoare. Fac și astăzi sală zilnic. Am un „antrenor personal”, care vine din Cluj săptămânal și lucrează cu mine. Dar am o echipă excelentă, foarte dinamică, și asta mă ține în formă.
Nu vă este dor de New York, de Londra?
Nu, nu îmi lipsesc! Merg des în Italia, o dată la două luni merg la Londra și mă văd cu prietenii mei buni de acolo. Dar mă întorc repede la Turda, pentru că aici nu te plictisești niciodată. Dacă nu crezi, întreabă băieții de la cafenea…
Și totuși... Ce ați găsit la Turda?
Îmi place să mă simt acasă, iar eu, la Turda, mă simt acasă. Când sunt plecată la New York sau la Londra, abia aștept să mă întorc. Aici e acasă, nu pot să explic altfel. E foarte mult acasă.
