Ard totul, epuizez fără control, limite sau responsabilitate. Copii îmbrăcați în haine de adulți!
„Mai am puțin…” Așa răsună minciuna în mintea workaholicului!
Pentru că ei pot? Pentru că le place sau pentru că așa știu că trebuie să trăiască? Un vechi proverb spunea: „Ce rost are să alergi, dacă drumul greșit?”
Pare că toți am fi cantonați în muncă. Alergăm cu atâta ușurință, ne asumăm responsabilitatea pentru toate activitățile importante în același timp și spațiu – ale noastre, dar mai ales ale altora.
Ni se pare simplu de urmat acest program continuu și epuizant, de parcă ar fi o matrice amprentată în noi dintotdeauna, care așteaptă doar să ruleze.
Generalizăm cu ușurință aceste idei: mă uit în jurul meu, toată lumea este stresată, deadline-urile au devenit ordinea firească a existenței noastre și poate cel mai îngrijorător lucru este că normalizăm și întărim ideea că și copiii au devenit așa.
Și, în acest mod, munca devine, pentru cei mai mulți dintre noi, doar o modalitate prin care ne satisfacem, o adicție, și nu o sursă prin care ne câștigăm existența și de a face ceea ce ne place.
Munca devine o prăpastie în care întreaga noastră existență alunecă, și nu versantul care ar trebui să ne împlinească viața.
Dar dacă lumea despre care vorbești, cea pe care o vezi, de fapt, este oglinda ta? Vedem în ceilalți ceea ce suntem? Este, oare, lumea ta exterioară oglinda lumii tale interioare?
De multe ori facem acest lucru: negăm ceea ce este diferit, nou, deoarece, în mintea noastră, aparent siguranța stă în cunoscut. Pentru că fugim! Fugim fix de adevărul din fața oglinzii, pe care nu mai avem timp să îl vedem.
În realitate, există și oameni care trăiesc altfel, da, SURPRINZĂTOR, prima replică la această afirmație ar fi: „Nu știu cum reușesc ceilalți, mie nu îmi iese”. Puterea reală stă în alegere, altfel aleg ceilalți pentru tine!
În cel mai negru scenariu, te alege boala pe tine sau apar situații negative care să te oprească!
Nu ne naștem cu această putere de a alege! La începutul vieții aleg părinții pentru noi: hrana, hainele pe care le purtăm, jucăriile, parcul, muzica, culorile camerei noastre, grădinița, școala, prietenii, nașii, activitățile extrașcolare, este o lume exterioară interiorizată construită de părinți (figura îngrijitorului).
Unele persoane rămân acolo o viață, crezând că alegerile celorlalți sunt cele corecte, bune sau, pur și simplu, niciodată nu s-au gândit că ȘI EI POT ALEGE, că au această resursă interioară.
CURAJUL de a ieși din acest faliment fizic, psihic și emoțional numit BURNOUT
Curajul… dar cum să fiu curajos când toată viața am fost un fricos, când am trait permanent cu teama de a nu greși, de a nu dezamăgi, de a demonstra faptul că sunt capabil, cu teama de a nu rămâne limitat intelectual sau financiar?
În esență, ce putem observa? Toată viața, însemnând perioada de când eram mici, ne putem gândi că am rămas acolo, deși anii nu reflectă acest lucru? Exact. Rămânem copii îmbrăcați în haine de adulți.
Oglindirea unui tipar comportamental al acelora care s-au ocupat de creșterea noastră reprezintă o altă cauză care a generat bagajul de frici în viața de adult.
Trebuie să admitem că mulți dintre noi am fost crescuți sub tiparul comportamental de SACRIFICIU, care ne-a modelat încă din primii ani, că iubirea și aprecierea se obțin prin sacrificii, multă muncă și puține satisfacții personale.
Acest model nu face altceva decât să creeze adulți care sacrifică propriile nevoi și dorințe. Dar alegerea este făcută tot prin filtrul unui copil!
Un adult devine conștient, prezent și identifică aspectele care îl pot epuiza, îl pot îmbolnăvi, realizează că nu există acest prezidiu evaluativ în prezent, știe că are dreptul să pună limite, să refuze, că și el poate să își facă evaluarea propriei evoluții, că este responsabilitatea sa de a se proteja, pentru a fi funcțional pe termen lung.
Pe termen lung, când trăim cu certitudinea că avem o viață lungă, că această baterie nu se va epuiza, că vom avea grijă de noi MAI TÂRZIU.
Multe vitamine, puțin sport, câteva plăceri, vacanțe, pentru care plătim SCUMP, iar cu epuizarea… un cerc vicios, un cerc care mereu se agață de ideea că „mai târziu”, că „mai am puțin”.
Iar timpul tău realizezi că a trecut și te întrebi: cât din viață trăiești? Cât timp ai stat în mod real conectat cu tine, cu cei dragi, cu locurile pe care le vizitezi?
Asta îi aduce adeseori pe oamenii workaholici în cabinet, atunci când simt că și-au pierdut puterea, SENSUL, TRAIECTORIA care îi ținea, viteza, energia, care scade lent, aparent neobservabilă.
La vama gândurilor și emoțiilor decolorate!
Vinovăția este cel mai puternic sentiment negativ care îl face pe workaholic să nu se oprească!
Se simte vinovat pentru că nu a terminat toate sarcinile, că trebuie să finalizeze tot ce și-a propus (adeseori într-un termen nerealist), pentru că joacă adeseori rolul de salvator: trebuie să ajute și să mulțumească pe toată lumea, să nu dezamăgească pe cineva, iar mintea lui este într-un continuu cerc al ideilor fixe, care declanșează o panoplie întreagă de stări emoționale și fizice.
Ne trezim într-o dimineață fără energie, fără starea de plăcere (anhedonie), bucurie, fără motivație, nu mai reușim să facem nici cele mai simple sarcini, nesiguranța pune stăpânire pe mintea noastră, pierdem reperele, de parcă acele culori vii din toate capitolele vieții își pierd ușor paloarea, devenind non-culori.
Nu știi ce se întâmplă cu tine, nu te mai recunoști, parcă ai respinge totul în jurul tău, totul devine iritant, PUȚINUL DEVINE MULT, obiectivele nu mai sunt atractive și, brusc, te OPREȘTI!
Nu știi cine a apăsat butonul de stop?! Te simți ca un copil pierdut într-o lume mare, haotică, iar tu nu știi să mai mergi!
Această etapă nu este cea premergătoare, ci arată deja repercusiunile unei vieți epuizante, a burnoutului!
Prima utilizare a termenului de burnout a fost făcută de psihologul Herbert Freudenberg în anii 1970, identificând această stare la medicii și asistentele din domeniul sănătății, fiind recunoscut ca diagnostic în clasificarea Internațională a Bolilor Mintale.
Simptomele pot fi recunoscute mai greu de către persoanele care suferă de acest sindrom; de cele mai multe ori, cei din jurul lor sesizează schimbările.
Îi văd suprasolicitându-se la locul de muncă, își prelungesc activitățile și acasă, în vacanțe, nu se opresc, sunt doar fizic prezenți, dar absenți psihic și emoțional.
Persoana care suferă de acest sindrom începe să se simtă depășită de volumul excesiv de lucru, de lipsa acestui control legat de decizii, de calitatea îndeplinirii responsabilităților profesionale, au stări confuzionale, schimbările sau cerințele neclare la job declanșează o presiune constantă, un stres.
Un factor puternic care favorizează apariția sindromului este legat de condițiile de lucru nefavorabile – mediul disfuncțional (cadru de lucru, dinamica relației cu șeful/ colegi/client, mediul afectiv, resursele necesare pentru îndeplinirea activităților și deadline-urile realiste).
Depunerea unui efort continuu care nu atrage după sine și satisfacția muncii, care este diferită pentru fiecare, această lipsă a recunoașterii sau a recompenselor pe măsura eforturilor depuse scade semnificativ motivația, entuziasmul și calitatea muncii.
Din păcate, burnoutul îl întâlnesc tot mai frecvent și la copii.
Dintr-un copil vesel, ambițios, plin de dorința de explorare ajunge să fie un copil tot mai trist, epuizat, izolat, iar o cauză principală în vremurile noastre este acest surmenaj care apare ca efect al nenumăratelor presiuni pe care mulți părinți le pun asupra lor, din nevoi diferite adeseori, inconştient impuse, dar care devin motive egoiste.
Există anumiți factori de risc ai sindromului de burnout: nevoia de perfecționism, care are o strânsă legătură cu acel copil ce nu își poate asuma un eşec, caută validarea cu orice preț, dezechilibrul în viața personală și profesională (având 24 de ore, cum le distribui în mod corect?).
Echitabilitatea care să aducă atât performanța profesională, cât și prezența, implicare reală în satisfacerea nevoilor personale, dar și de familie, după caz.
Burnoutul duce la boli de tipul depresiei, anxietății, stres posttraumatic, tulburări de panică.
Avem resurse suficiente pentru a ne confrunta cu stresul?
Expunerea constantă la stres este flacăra care efectiv arde tot sistemul nostru funcțional de adaptare.
Există mecanisme prin care ne putem proteja? Desigur, putem învăța să așezam altfel viața, dar acest lucru se face individual, nu urmând un plan general care, dacă nu va putea fi aplicabil, va reîntări ideea că „este imposibil să mă opresc, nu funcționează”.
Alege să-ți așezi viața pentru ca ea să te aleagă!
Alege să dormi mai mult când corpul strigă am obosit!
Alege să pui limite când vezi că balanța nu este echilibrată!
Alege să pleci când te scufundă și nu le pasă!
Alege să îi auzi pe cei dragi când te cheamă acasă!
Alege sănătatea!
Alege să evaluezi corect timpul de lucru!
Alege pe cine vrei, de fapt, să mulțumești, din prezent!
ALEGE-TE! MAI AM PUȚIN?
Psiholog psihoterapeut Claudia Iordache
