Lace

Forumul Național De Vocație Antreprenoare – Susținerea antreprenoriatului feminin în România – Inspiră-te, Dezvoltă-te, Informează-te!

IN ACEST ARTICOL

Share

România nu își mai poate permite să ignore jumătate din potențialul său!

Prima inițiativă de gen la nivel național pentru valorizarea, consolidarea și creșterea antreprenoriatului feminin, Forumul Național”De Vocație Antreprenoare” va fi organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF. Prima ediție va avea loc miercuri, 9 octombrie, Muzeul Național de Artă al României din București, sala Auditorium începând cu ora 15:00, urmând a fi continuată in orașele Oradea, Cluj-Napoca, Iași și Brașov.

Forumul Național ”De Vocație Antreprenoare” se adresează antreprenorilor și celor pasionați de dezvoltarea afacerilor, oferind oportunitatea de a se inspira din exemple de succes și sfaturi practice de la voci relevante din business, dar beneficieze de network într-un cadru unic. Prin aceasta actiune, CONAF și își propune să continue sprijinirea antreprenoriatul feminin, având ca obiectiv reducerea decalajului între inițiativele femeilor și bărbaților în România.

Intrarea este liberă, în baza înscrierii pe conaf.ro, dar locurile sunt limitate.

Prima ediție de anul acesta va reuni unii dintre cei mai apreciați și influenți antreprenori și lideri din România, fiecare dintre ei un model de determinare, creativitate și reziliență. Pe scena evenimentului vor urca personalități care, prin exemplele lor, oferă inspirație și ghidare pentru toți cei aflați pe drumul antreprenorial: Cristina Chiriac, fondatoarea primei mișcări de coagulare a antreprenoriatului feminin din România care reunește 34 de organizații, 5.500 de companii și 220.000 de angajați va motiva prin exemplu; Marius Ghenea, autorul primei cărți despre antreprenoriat din România va sustine în mod excepțional un modul de training aplicat în business. Teodora Tompea, jurnalist și om de televiziune, cunoscută pentru modul în care aduce subiecte complexe și de actualitate în atenția publicului; Andreea Raicu, antreprenor și speaker motivational; Daniela Marișcu, cunoscută pentru curajul său în a deschide drumuri noi în afaceri, și Cristina Bâtlan, care a dovedit că poți construi un brand de succes internațional chiar și pornind de la zero în România, vor participa la panelul de dezbatere pe teme antreprenoriale. Acestea vor avea un singur scop: să arate că limitele există doar pentru a fi depășite. Virgil Ianțu, îndrăgit prezentator și moderator, el însuși un antreprenor, va ghida discuțiile cu profesionalism și va aduce pe scenă acel echilibru fin între rigoare și umor, între întrebările incisive și momentele de reflecție.

Fiecare sesiune a forumului va aborda teme care răspund direct la provocările actuale ale antreprenoriatului feminin. De la crearea unui brand de impact, la strategie și inovare, și până la echilibrul dintre viața profesională și cea personală, participanții vor avea ocazia să interacționeze cu speakerii și să-și clarifice propriile direcții de dezvoltare.

”În acest moment când România își caută direcția economică, este timpul să ne amintim că viitorul nostru stă în echilibru și egalitate. Contribuția femeilor în mediul antreprenorial este un aspect ce ține de corectitudine socială și de prosperitate economică. Studiile recente arată că Produsul Intern Brut al României ar putea crește cu 24 de miliarde de euro anual până în 2030 – echivalentul unei majorări de 8,7% pe an – prin implicarea mai activă a femeilor în afaceri și creșterea egalității de gen. Acesta statistică reprezintă un simbol al potențialului pe care îl avem de a transforma România într-un hub antreprenorial dinamic și inovator. Este timpul să renunțăm la paradigmele învechite și să creăm o economie bazată pe merit, colaborare și inovare.

Forumul Național “De Vocație Antreprenoare” vine cu un mesaj clar – nu există creștere fără incluziune. Viitorul nu poate fi construit doar pe jumătate din resursele noastre. Dacă vrem o economie sustenabilă, trebuie să includem fiecare voce, fiecare talent și fiecare vis. Egalitatea nu înseamnă doar acces, ci și șanse reale de dezvoltare, iar această schimbare începe prin susținerea concretă a antreprenoriatului feminin. Această inițiativă este angajamentul nostru de a transforma discursul în acțiune și de a arăta că adevărata creștere vine atunci când înțelegem că succesul individual se reflectă în succesul colectiv. România merită mai mult, iar această schimbare începe de la fiecare dintre noi, împreună.

Cei care sunt pregătiți să își descopere vocația sau să facă următorul pas în călătoria lor antreprenorială, sunt așteptați la acest eveniment unic care promite să îmbine inspirația cu acțiunea și să redefinească peisajul antreprenoriatului feminin din România,”  a declarat președinta CONAF, Cristina CHIRIAC.

”Antreprenoriatul feminin se dezvoltă rapid în România, mulțumită efortului extraordinar al româncelor cu vocație de antreprenoare, dar și al sprijinului oferit din partea societății civile și a organizațiilor non-guvernamentale, așa cum este CONAF, confederația reprezentativă pentru antreprenoriatul feminin din România. Sunt foarte bucuros, în calitate de Vicepreședinte CONAF, să pot cotribui activ la acest sprijin pe zona de educație antreprenorială și vă aștept pe 9 octombrie, în cadrul programului De Vocație Antreprenoare, unde voi susținte un workshop de antreprenoriat”, a declarat Managing Partner Catalyst Romania, Marius GHENEA.

Forumul Național De Vocație Antreprenoare se diferențiază prin conceptul său inovator de caravană a inspirației și descoperirii vocației, aducând o abordare dinamică și integrativă în cele cinci orașe: București, Oradea, Cluj-Napoca, Iași și Brașov. Structura evenimentului este gândită să acopere toate palierele esențiale pentru dezvoltarea personală și profesională a participanților: motivațional, prin prezența unor speakeri inspiraționali cu experiență vastă în diverse domenii, training, cu sesiuni practice adaptate nevoilor actuale din mediul de afaceri, storytelling, care să ofere exemple concrete și autentice de succes antreprenorial, și networking, facilitând interacțiunea și crearea unor conexiuni valoroase pentru toți cei prezenți.

Această formulă unică de combinare a mai multor formate de învățare și interacțiune transformă Forumul Național De Vocație Antreprenoare într-un veritabil spațiu de creștere și evoluție, dedicat celor care își doresc să-și exploreze potențialul și să-și contureze direcția profesională, fie că se află la început de drum sau sunt antreprenori consacrați.

Forumul Național DE VOCAȚIE ANTREPRENOARE este o inițiativă a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, în parteneriat cu Asociația Națională a Antreprenorilor – ANAA, Patronatul Femeilor Antreprenor – PFA și susținută de Philip Morris România, cu scopul de a determina, prin forța conținutului său premium, o schimbare de mentalitate, o accelerare, dar și o coagulare a unei comunități cu potențial uriaș – antreprenoriatul feminin.

Parteneri Media: AGERPFRES, Capital, Wall Street, Kudika, Money, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, Avocatnet.ro, Ultima oră, La pas prin Brașov, Events Max, Club Antreprenor, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Revista Psychologies, Lace, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, E-Femeia, Info Financiar, Juridice, Obiectiv Vocea Brăilei, Transilvania Business, Zi de Zi, Ziarul News, Ziarul Pozitiv, Radio România, București FM, KLARMEDIA – monitorizare media.

Despre CONAF*:

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 30 sucursale, 2 federații, 12 patronate, 20 asociații și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.

URMĂTORUL ARTICOL​
NU MAI SUNT POSTĂRI DIN ACEASTĂ CATEGORIE, ÎNCEARCĂ ALTELE:

instagram: