Situația actuală a refugiaților ucraineni în România
De la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022, milioane de ucraineni au trecut granița spre România. Comuna de frontieră și punctele de trecere au înregistrat un număr uriaș de intrări. Conform datelor oficiale, între 10 februarie 2022 și 23 februarie 2025, aproximativ 11,19 milioane de cetățeni ucraineni au intrat în România.
Totuși, nu toți au rămas. Pentru mulți acesta a fost un tranzit. Conform rapoartelor actualizate la toamna lui 2025, în România există aproape 192.859 de refugiați ucraineni care beneficiază de protecție temporară sau au obținut statut de refugiat.
Ce fel de sprijin primesc cei care rămân în România
Refugiații ucraineni din România beneficiază de o serie de măsuri de sprijin și protecție, coordonate de organizații internaționale, ONG-uri și autorități locale. De pildă, UNHCR (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați) oferă asistență pentru grupurile vulnerabile: acces la consiliere, sprijin juridic, ajutor pentru locuințe, distribuire de kituri de bază (pături, haine, produse de igienă) etc.
Pe de altă parte, există și eforturi pentru integrare, de exemplu, unii refugiați ucraineni primesc acces la cursuri de limba română, ceea ce le facilitează adaptarea și căutarea unui loc de muncă.
În ceea ce privește ocuparea unui loc de muncă, din 2022 până în 2025 s-au înregistrat 6.104 contracte de muncă active, iar un număr de aproape 24.450 de persoane se află pe listele de la Agențiile pentru Ocuparea Locurilor de Muncă pentru a putea fi încadrați în muncă. Domeniile pentru care aceștia optează, sau care le sunt cele mai disponibile sunt industria prelucrătoare, construcții, comerț, hoteluri și restaurante.
În ceea ce îi privește pe copii, aceștia au posibilitatea de a participa la cursuri în România în funcție de cerințele, nevoile și aptitudinile lor. Cei care vorbesc deja limba română se pot înscrie la școală în sistemul românesc, iar cei care au nevoie să învețe limba, pe lângă orele de limba română se pot înscrie drept audienți până când vor avea un nivel satisfăcător. Elevii ucraineni pot avea opțiunea să participe la cursuri cu profesori ucraineni după programa ucraineană în hub-uri educaționale (pot fi în școlile românești, la biblioteci sau în sediile ONG-urilor)
Provocări și dificultăți
În ciuda sprijinului existent, realitatea pentru mulți refugiați rămâne dificilă. Asistența, fie financiară, fie socială, este parțială și adesea temporară. Un raport publicat în 2024-2025 semnalează că doar o parte dintre refugiați beneficiază de asistență financiară, consiliere sau servicii de reintegrare. În ciuda știrilor care circulau într-o perioadă, ajutorul social pentru o persoană este de 500 lei/lună, iar pentru o familie se oferă 1500 lei/lună.
Datele UNHCR din 2023 ne spun că din totalitatea refugiaților stabiliți în România, un procent considerabil, 35% nu au avut nevoie de acest ajutor financiar, dorind să achite cazarea și hrana din resurse proprii.
Totuși, pentru restul de 65%, în 2024, guvernul român nu a alocat fonduri noi dedicate refugiaților ucraineni creând lacune în sprijinul financiar, iar în 2025, programul de asistență financiară oferit prin UNHCR a fost anunțat ca fiind suspendat, din cauza lipsei fondurilor.
Concluzie
Situația ucrainenilor din Ucraina prezenți în România este complexă. Dintr-un val masiv inițial de treceri de graniță, un număr semnificativ a rămas și trăiește sub protecție temporară sau cu statut de refugiat. Pentru mulți dintre ei, România a oferit sprijin, adăpost, asistență socială, acces la servicii, încercări de integrare. Totuși, provocările sunt reale și persistente: adaptarea la o limbă nouă, acces limitat pe piața muncii, dependența de ajutor extern, incertitudinea privind viitorul.
Dacă doriți să învățați cum să le fiți un sprijin oamenilor în astfel de situații vulnerabile, puteți accesa ghidul creat cu ajutorul proiectului Bridge to New Beginnings 4 Ukrainian Refugees, un proiect realizat cu sprijinul programului Erasmus+ de către Asociația Se Poate din România în parteneriat cu asociația Social Innovation Cluster din Polonia. Acesta este disponibil online gratuit atât în română, cât și în engleză pe site-ul Asociației Se Poate: https://www.asociatiasepoate.ro/erasmusprogamme/beginnings4ukrainianrefugees/

