Cultura românului în ceea ce privește moștenirile. Mituri privind dezbaterea succesiunii la notar.
Maria BARBU, Notar
Moștenirea sau succesiunea reprezintă procedura prin care are loc transmiterea de drepturi și obligații ale unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în viață. Aceasta se poate dezbate atât în fața notarului, cât și la instanță.
La notarul public se poate apela atunci când părțile sunt în înțelegere. Este de menționat încă de aici faptul că, indiferent că succesiunea se dezbate în fața notarului sau în fața judecătorului, cotele prevăzute de lege ce revin moștenitorilor sunt aceleași. Diferențele sunt de timp, bani și, la final, în energia investită pentru această procedură, în fața notarului public dezbaterea succesiunii fiind rapidă, nu întotdeauna foarte costisitoare și cu un minimum de energie consumată de către părți în această direcție. Voi descrie mai jos patru mituri privind procedura de trecere a patrimoniului defunctului către moștenitorii acestuia.
„Sunt singurul copil, normal că sunt proprietar, nu e nevoie să dezbat moștenirea” – fals.
În caz de deces al unei persoane, bunurile (mobile sau imobile) acesteia nu trec automat în patrimoniul celor vii. Până la dezbaterea succesiunii, atât copiii, soțul/soția, părinții, nepoții de copii sau de frați, frații etc. sunt succesibili, adică pot deveni moștenitori. Pentru a ți se stabili calitatea de moștenitor, este obligatoriu să te adresezi instituțiilor abilitate și să parcurgi pașii indicați.
„Mi-a lăsat testament, sunt proprietar, nu e nevoie să dezbat moștenirea” – fals.
Testamentul nu transmite, prin simpla sa existență, dreptul de proprietate. Pentru a produce efecte juridice și, implicit, a deveni proprietar pe bunurile ce fac obiectul testamentului este obligatoriu să vă adresați notarului public (dacă sunteți în înțelegere cu toți succesibilii cu drept la moștenire), care va proceda la dezbaterea succesiunii, iar dacă toți ceilalți moștenitori (dacă este cazul) sunt de acord cu testamentul, doar atunci veți deveni proprietar conform dispozițiilor din testament.
„De ce să dezbat moștenirea? Nu pățesc nimic dacă nu o dezbat” – adevărat doar în parte.
După ce o persoană decedează, legea oferă succesibililor un an pentru a se decide dacă doresc sau nu să devină moștenitorii defunctului. Deși în general neexprimarea opțiunii nu atrage consecințe, în practică încep să fie din ce în ce mai multe cazuri în care neexprimarea opțiunii atrage ca sancțiune prezumția de renunțare la calitatea de a fi moștenitor. În plus, legea dă posibilitatea tuturor să dezbată succesiunea în termen de doi ani fără a achita către stat (prin intermediul notarului public) impozit pe succesiune de 1% din valoarea bunurilor imobile. Dacă însă succesiunea se dezbate mai târziu de doi ani de la deces, vei fi sancționat prin plata impozitului.
Dacă dorești să înstrăinezi un bun care a aparținut unei persoane decedate, este imposibil cât timp nu dezbați succesiunea după persoana în cauză.
Așadar, nedezbaterea succesiunii într-un anumit termen sau dezbaterea succesiunii mai târziu de termenele legale prevăzute de legislația în vigoare poate să nu atragă consecințe juridice sau financiare, însă această atitudine pasivă poate atrage consecințe diverse care să îți pricinuiască probleme pe termen lung, inclusiv financiare.
„Moștenirea la notar costă o avere și durează mult” – fals.
Fără a discuta despre situațiile excepționale, regula este că, atunci când părțile acordă un minimum de interes rezolvării situației juridice privind dezbaterea unei succesiuni, actele fiind în regulă, timpul de rezolvare este relativ redus (chiar și până la câteva zile), taxele putând fi semnificativ reduse prin întocmirea procedurii în termen de doi ani de la decesul persoanei în cauză.
